Povestea verighetelor în diferite culturi ale lumii

„Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, amândoi suferă o transformare.”- C.G. Jung

Dragostea poate fi un limbaj universal, dar obieciurile și tradițiile de nuntă sunt la fel de diverse ca umanitatea. În toate părțile lumii, o multitudine de obiceiuri sunt exprimate în mod unic prin verighete care dețin o valoare culturală semnificativă, dând naștere tradițiilor străvechi.

O mică istorie care începe cu Egiptul Antic

Se crede că inelele de logodnă își au originea în Egiptul antic, unde cercurile erau interpretate ca un simbol al eternității. Viitoarele cupluri egiptene antice își făceau schimbul de „inele” din trestii împletite, care se purtau, apoi, pe mâna stângă.

Se spune că mâna stângă are o venă numită „vena amoris” care se îndreaptă direct spre inimă. Chiar și în tradițiile folclorice vechi, inima reprezintă dragoste și fidelitate, și de aceea, verigheta ar trebui să fie purtată pe nervura ”inimii” care străbate al treilea deget de la mâna stângă.

Norvegia

Norvegienii nu își sărbătoresc căsătoria doar prin schimbul de verighete. În timpul petrecerii de nuntă, este servit Kransekake, o prăjitură norvegiană din migdale care seamănă cu un turn realizat din suprapuneri piramidale a unor inele de aluat coapte în forme rotunde și de dimensiuni diferite. Uneori chiar construiesc un turn din inele gustoase în jurul unei sticle de vin.

În cultura norvegiană, se poartă pe deget atât verighetele, cât și inelele de logodnă convenționale. Dar, la fel ca și vecinii lor scandinavi, și bărbații primesc un inel de logodnă la fel ca miresele.

Chile

Scandinavii nu sunt singurii care au inele de logodnă pentru ambele sexe. În Chile, bărbații și femeile își dau reciproc inele de logodnă și le poartă pe mână dreaptă. Ca parte a ceremoniei de căsătorie, ei își iau inelul de pe mâna dreaptă și îl mută pe mâna stângă.

Kenya

Cuplurile din Kenya își concretizează uniunea cu bijuterii elaborate în locul verighetelor și inelelor cu pietre prețioase. Mărgelele decorative fac parte din cultura africană de mult timp.

Fiecare grup, regiune și religie africană joacă un rol important în culorile și tipurile de podoabă. Chiar și clima regiunii joacă un rol în materialele care sunt folosite pentru confecționarea bijuteriilor.

Japonia

Schimbul de verighete nu a fost un obicei în Japonia până de curând. Într-o nuntă tradițională Shinto, ceremonia are loc într-un sanctuar japonez, amenajat în natură, urmată apoi de un ritual de purificare a cuplului, numit sansankudo, în care cuplul bea trei pahare de sake, de dimensiuni diferite.

În prezent, majoritatea tinerilor din Japonia aleg să se căsătorească în stil modern, punându-se accent mai mult pe sacralitatea iubirii, însă fără sa se abată de la obiceiurile tradiționale.

Irlanda și Scoția

Simbolul Claddagh este un vechi simbol celtic triquetra care personifică fidelitatea conjugală, ilustrată de inimă, prietenie - cele două mâini și loialitate - coroana de deasupra inimiii.

Pentru petrecerea de logodnă, inelul Claddagh este purtat pe mâna stângă cu coroana îndreptată spre braț, arătând că posesorul este încă necăsătorit, iar coroana îndreptată spre vârful degetelor, arată că cele două inimi s-au unit pentru totdeauna în taina căsătoriei.

Rusia și Franța

Verighetele rusești și cele în stil franțuzesc vin într-o mare varietate de modele. În Franța, verigheta este, adesea, o bijuterie de familie. Spre deosebire de alte țări occidentale, inelul de logodnă poate avea pietre prețioase precum rubine, smaralde sau safire în loc de diamantele tradiționale.

În Rusia, verighetele erau construite din trei verighete subțiri făcute din materiale diferite - aur galben, alb și roz - care se împleteau pentru a forma un singur inel. Acest model de inel s-a dorit să fie o reprezentare a Sfântei Treime a religiei ortodoxe creștine sau o interpretare a trecutului, prezentului și viitorului cuplului. De asemenea, nu existau pietre setate în inel, deși, în prezent, verighetele pot fi realizate dintr-un singur metal prețios și pot avea diamante.

Verighetele și inele de logodnă sunt departe de a fi o invenție modernă. Originile lor se întind pe mii de ani înainte și au evoluat de-a lungul timpului prin contactul cu zeci de culturi, obiceiuri și tradiții.

La MOOGU găsești colecții de verighete care stârnesc emoții puternice și în centrul cărora se află dragostea de la care pornește totul. Aceste colecții de emoții te așteaptă învelite în aur și alte metale prețiose, dar și în pietre care strălucesc veșnic - diamante, rubine, smaralde și safire.

Lasă-te inspirat de povestea verighetelor MOOGU!